Drake remixează piesa “Lemon” de la N.E.R.D şi Rihanna – AUDIO

La 4 luni după lansarea piesei “Lemon”, realizată de Rihanna şi N.E.R.D., Drake o remixează şi îi dă un suflu nou. Originalul fusese unul dintre primele single-uri extrase de pe albumul N.E.R.D. din 2017, “No One Ever Really Dies”.

Pharrell a inaugurat piesa din postura de DJ invitat la OVO Sound Radio pe 17 martie. A difuzat doar un preview al remixului realizat de Drake, rapperul canadian incluzând şi versuri proprii în această versiune a piesei. “Lemon” cea remixată este acum disponibilă via Apple Music, iTunes şi Spotify.

Drake cântă în metafore ce vorbesc despre modestia stilului său de viaţă şi afirmă în versuri că nu are limite, nu este religios, dar are opinii puternice. Ca un contrast Rihanna cântă despre automobilul Ferrari LaFerrari şi îşi laudă evoluţia carierei spre culmi. Drake şi-a reglat flow-ul pe acelaşi tempo cu Pharrell şi Rihanna şi face o aluzie la o domnişoară misterioasă, căreia i-a făcut cadou un Bentley.

Rapperul a devenit viral luna trecută, lansând piesa “God’s Plan”, cu un videoclip în care îşi prezintă actele caritabile. Clipul a avut un buget de 1 milion de dolari, cheltuit integral pe caritate. În ianuarie Drake lansa EP-ul “Scary Hours” şi colabora cu cei de la Migos pe piese de pe albumul “Culture II”. Muzicianul patronează casa de discuri OVO Sound, care operează sub tutela Warner Bros Records.

Printre numele din rap aflate în portofoliul casei de discuri se numără Drake, PARTYNEXTDOOR, Roy Woods, Yusuf Sota şi OB O’Brien. Pharell îşi reunea grupul N.E.R.D. în 2017 pentru a lansa albumul “No One Ever Really Dies”. Single-ul principal a fost chiar “Lemon” produs de Kuk Harrell şi Pharrell, iar sample-ul Rihannei ar fi fost înregistrat pentru piesă încă din 2015.

În 2017 am auzit-o pe Rihanna pe hiturile “Loyalty” (Kendrick Lamar) şi “Wild Thoughts” (DJ Khaled).

Sursa: infomusic.ro

Pescar Amator Romania
  Subscribe  
Notify of
error: Continut protejat!